Forțele israeliene au descoperit sub centrul Gaza City o rețea de tuneluri care ajunge la proprietăți înregistrate pe numele lui Yahya Sinwar și alte altor lideri Hamas care au organizat atacul lansat asupra Israelului pe 7 octombrie, conform anunțului făcut miercuri de armată, transmite Reuters.
Tunelurile au fost depistate în contextul în care, în ultimele zile, soldații israelieni au securizat o zonă centrală a orașului, a precizat purtătorul de cuvânt lt. col. Peter Lerner într-un dialog cu reporterii.
Accesul se făcea pe scări în spirală și cu ajutorul unui lift care coboară la o adâncime de 20 de metri, fiind echipate cu electricitate, instalații sanitare și camere de supraveghere, arată imaginile transmise de armata israeliană.
„Acest complex, atât deasupra, cât și sub pământ, a fost un centru de putere pentru aripile militare și politice ale Hamas”, susține Lerner.
Tunelurile erau folosite de înalți oficiali Hamas, inclusiv de Sinwar, Ismail Haniyeh și Muhammad Deif, pentru a coordona operațiunile și pentru o „deplasare cotidiană protejată” prin inima Gaza City, mai spun militarii israelieni.
Israelinii susțin că organizația a creat în mod deliberat tunelurile și alte infrastructuri militare în zone civile, în încercarea de a-i folosi ca scuturi umane.
Se crede că Sinwar și Deif sunt cei care au orchestrat atacul lansat de Hamas asupra Statului Israel în 7 octombrie.
Premierul israelian a refirmat că războiul va continua până la „distrugerea Hamas”.
„Continuăm războiul până la capăt. Va continua până când Hamas este distrusă – până la victorie (…), până când toate obiectivele pe care le-am stabilit vor fi îndeplinite: distrugerea Hamas, eliberarea ostaticilor noștri și eliminarea amenințării din Gaza”, a declarat Benjamin Netanyahu, potrivit The Guardian.