Armata egipteană l-a demis pe președintele islamist Mohamed Morsi și a suspendat Constituția
Armata egipteană i-a comunicat preşedintelui Mohamed Morsi la ora 19.00 (20.00, ora României) că nu se mai află în funcţie, afirmă surse citate de ziarul Al-Ahram.
Armata egipteană împreună cu opoziţia anunţă suspendarea Constituţiei şi convocarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate, a anunțat şeful Statului Major al armatei egiptene, generalul Abdel Fatah El-Sisi.
„Preşedintele Mohamed Morsi nu mai face parte din procesul decizional”, a confirmat presa oficială egipteană.
Consilierii prezedenţiali şi mişcarea Fraţii Musulmani au denunţat o „lovitură de stat militară”.
Armata a preluat controlul instituţiilor-cheie din Egipt şi a mobilizat blindate pe străzile principalelor oraşe, argumentând că, altfel, sutele de mii de manifestaţi l-ar fi omorât de Morsi.
Liderul opoziţiei egiptene, Mohamed ElBaradei, împreună cu clerici religioşi musulmani şi creştini, vor prezenta, cu aprobarea armatei, „o foaie de parcurs” care prevede alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate. (Detalii AICI)
Şeful Curţii constituţionale din Egipt, Maher El-Beheiri, va prelua, în mod tranzitoriu, preşedinţia ţării, mai anunţă armata egipteană.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf