Armata americană a propus un program prin care aproape 5.000 de rebeli sirieni care luptă împotriva grupării jihadiste Stat Islamic să primească arme și muniție, relatează CNN în pagina electronică.
Grupul, numit Coaliţia Arabă Siriană, a înregistrat în ultimele săptămâni succese pe câmpul de luptă împotriva grupării ISIS, astfel că combatanții americani sunt de părere că lupta împotiva jihadiștilor va putea fi câștigată doar prin susținerea acestora, mai ales că rebelii sirieni suferă din cauza unei lipse critice de muniţie.
„Forţele pe care le antrenăm” sunt în momentul de faţă „mici la nivel numeric şi în mod clar nu vor atinge numerele pe care le-am planificat noi”, a spus Christine Wormuth, subsecretarul de stat pentru apărare al SUA.
Decizia de a furniza muniţie şi arme suplimentare Coaliției va avea nevoie însă aprobarea Casei Albe, dar și ca membrii Coaliţiei Arabe Siriene, care are în componenţă 15 triburi diferite şi grupuri etnice, să accepte să fie antrenați de către SUA.