Arhitecții britanici au creat un iaht cu vulcan, insule plutitoare și palmieri
Un super iaht exclusivist, ce are la bord un vulcan care „erupe”,o cascadă ce se varsă în piscină şi este dotat cu „insule” exotice plutitoare, a fost creat de o firmă specializată din Marea Britanie şi urmează să ajungă pe piaţă, potrivit dailymail.co.uk.
Ambarcațiunea uriașă poartă numele de „Tropical Island Paradise” și a fost creat de compania britanică Yacht Island Design, din Derbyshire.
Iahtul de 90 de metri, la bordul căruia pot călători numai 10 persoane, pe lângă personal, este dotat şi cu un elicopter. Pe punte, se află şi o plajă, palmieri şi un bar imens amenajat în spatele unor căsuţe.
„Exteriorul a fost creat pentru a da impresia de valuri care se sparg în jurul unei insule vulcanice, dar în același timp am păstrat un design contemporan, gândit în jurul conceptului de paradis insular izolat, inspirat de Caraibe, Oceanul Indian şi Polinezia”, a declarat directorul de creaţie al companiei care a creat nava, Rob McPherson.
În interiorul vulcanului se află un cinematograf, o bibliotecă, camere cu jocuri, o sală de fitness, un spa şi apartamente VIP.
Cei care vor porni în croaziere pe acest iaht pot părăsi puntea pentru a naviga pe „insule” plutitoare, pe care vor regăsi palmieri şi şezlonguri.
Iahtul nu are încă un preţ, dar face furori printre constructorii de nave, prin designul său unic.