Arhiepiscopul Vigano, scrisoare către Trump: Protestele sunt instrumentul celor care vor președinte pe cineva care întrupează țelurile Statului Paralel. SUA au în dumneavostră un lider care apără dreptul la viață
Arhiepiscopul Carlo Maria Vigano i-a trimis președintelui american Donald Trump o scrisoare de sprijin, în contextul în care Statele Unite sunt măcinate de proteste de amploare, după moartea lui George Floyd, un bărbat de culoare, în timpul unei intervenții a Poliției. Vigano susține că manifestații sunt, de fapt, instrumentul folosit de unii care doresc să vadă ales pe cineva anume la viitoarele alegeri prezidențiale, „cineva care întrupează țelurile Statului Paralel și care exprimă aceste țeluri cu convingere”.
Carlo Maria Vigano a mai afirmat că n-ar fi deloc o surpriză dacă, peste o vreme, vom descoperi că „ascunși în spatele acestor acte de vandalism și de violență sunt cei care speră să profite de pe urma disoluției ordinii sociale astfel încât să construiască o lume nouă, fără libertate”.
„Deși poate părea deconcertant, taberele opuse pe care le-am descris se găsesc și în mediile religioase. Există păstori credincioși care se ocupă de turma lui Hristos, dar există și necredincioși mercenari care caută să împrăștie turma și să predea mieii pentru a fi devorați de lupii lacomi.
Nu este de mirare că acești mercenari sunt aliații copiilor întunericului și îi urăsc pe copiii luminii: așa cum există un Stat Paralel, există și o Biserică Paralelă, care se leapădă de jurămintele făcute în fața lui Dumnezeu. Astfel, dușmanul invizibil, împotriva căruia bunii conducători luptă în treburile publice, este combătut și de bunii păstori în sfera eclezială. Este o bătălie spirituală”, i-a scris arhiepiscopul liderului de la Casa Albă, potrivit EVZ.
Vigano mai consideră că, de când Donald Trump este președintele SUA, această țară are pentru prima dată la conducere un om care apără curajos dreptul la viață și care nu se rușinează să denunțe persecutarea creștinilor din lumea întreagă.
Arhiepiscopul a ținut apoi să-l laude pe Trump pentru că a participat la Marșul pentru Viață, dar și pentru că a proclamat luna aprilie drept Lună Națională a Prevenirii Maltratării Copiilor.
În opinia lui Vigano, Trump este ținta unui atac ce „face parte din scenariul mediatic regizat, care nu încearcă să combată rasismul și să readucă ordinea socială, ci să agraveze dezbinările; nu să aducă dreptatea, ci să legitimeze violența și crima; nu să slujească adevărul, ci să favorizeze un grup politic”.
„Și este tulburător că există Episcopi – precum aceia pe care i-am denunțat recent – care, prin cuvintele lor, dovedesc că sunt aliniați cu tabăra opusă. Sunt supuși Statului Paralel, globalismului, gândirii aliniate, Noii Ordini Mondiale, pe care o invocă din ce în ce mai des în numele unei fraternități universale care nu are nimic creștinesc, dar care evocă idealurile masonice ale celor care doresc să domine lumea, gonindu-L pe Dumnezeu din tribunale, din școli, din familii și poate chiar din biserici”, se mai arată în scrisoare.
Arhiepiscopul a precizat apoi că este important ca majoritatea să nu mai accepte să fie înșelată de „o minoritate necinstită, cu scopuri abjecte”. Rugăciunea, susține el, este cheia victoriei în fața „copiilor întunericului”.
„În acest ceas dramatic și decisiv pentru întreaga umanitate, mă rog pentru dumneavoastră și pentru toți cei care sunt de partea dumneavoastră în guvernul Statelor Unite”, a încheiat Carlo Maria Vigano scrisoarea deschisă către Donald Trump.