S-a schimbat macazul! Arestarea actriţei PORNO care spune că a avut o relaţie cu Trump a fost „o greseală”
Actrița de filme pentru adulți, Stormy Daniels a fost eliberată, iar acuzațiile împotriva femeii, conform cărora a atins necorespunzător trei poliţişti sub acoperire în timp ce susţinea un spectacol într-un club de striptease, au fost retrase.
Potrivit şefului depoliţiedin Columbus, Ohaio, Kim Jacobs, arestarea a fost „o greșeală”, informează digi24.
„Un element al legii a fost omis dintr-o eroare şi acuzaţiile au fost retrase. Ofiţerii au acţionat corespunzător atunci când au reţinut-o. Cu toate acestea, a fost făcută o greşeală şi accept responsabilitatea deplină. Motivaţiile ofiţerilor implicaţi în incident vor fi analizate la nivel intern”, a susținut Jacobs.
Avocatul actriţei, Michael Avenatti a susținut că Daniels a fost arestată pentru că i-a permis unui client să o atingă „de o manieră nonsexuală” în timp ce ea se afla pe scenă.
De asemenea, Avenatti a spus mulțumit procurorilor „pentru profesionalismul lor”, deși inițial a acuzat că arestarea a fost „motivată poltic” şi a fost o „înscenare”.
Stormy Daniels a povestit că în 2006 a întreţinut relaţii sexuale cu Donald Trump şi că avocatul personal al acestuia, Michael Cohen, i-a plătit 130.000 de dolari pentru a păstra secretul asupra acestei relaţii, cu puţin timp înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA din același an.