Arcul de la Galleria Vittorio Emanuele, din Milano, a fost vandalizat cu graffiti

Arcul de la Galleria Vittorio Emanuele, din Milano, a fost vandalizat cu graffiti
Sursa foto: twitter/ Pietro Balzano Prota

Arcul de la intrarea într-unul dintre cele mai importante atracții turistice din Milano, Galleria Vittorio Emanuele, a fost desenat cu graffiti.

Infractorii nu au fost prinși

Incidentul a avut loc ieri seară, și chiar dacă polițiștii au văzut infractorii, aceștia au fugit, iar oamenii legii nu i-au mai putut prinde, conform observatornews.

Politicienii italieni și multe alte persoanlități din cultură și presă au condamnat gestul. Vicepremierul Matteo Salvini a cerut ca răufăcătorii să fie prinși și să primească o „lecţie pe care să nu o uite toată viaţa”.

Alte acte de vandalism în Italia

Lunile trecute, tot în Italia, în Roma, turiștii au fost prinși în timp ce scrijeleau ceva pe zidurile Colosseumului. Înainte de aceștia, un instructor de sport bulgar și-a scris numele său și pe al iubitei sal pe monumental vechi de 2.000 de ani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`