Arabia Saudită și-a închis ambasada de la Damasc și a retras toți diplomații din Siria
Arabia Saudită a anunţat oficial, miercuri, închiderea ambasadei sale la Damasc şi retragerea diplomaţilor aflaţi în post în Siria, din cauza continuării reprimării sângeroase de către regimul lui Bashar al-Assad a revoltei populare din ţară, relatează The Daily Star.
„Din cauza evenimentelor din Siria, regatul saudit şi-a închis ambasada la Damasc şi şi-a retras toţi diplomaţii şi angajaţii cancelariei”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației saudite.
Arabia Saudită a solicitat în mai multe rânduri măsuri din partea puterilor mondiale împotriva violențelor din Siria și înarmarea rebelilor. Totodată, Arabia Saudită a fost prima țară din Golf care a expulzat ambasadorii sirieni și și-a retras proprii diplomați, în februarie 2012.
Elveția și Marea Britanie și-au închis și ele ambasadele din Damasc din cauza violențelor din ultimul an care au dus la moartea a peste 8.500 de persoane.