Pelerinajul de la Mecca este una dintre cele mai mari adunări cu caracter religios din lume, doar anul trecut adunând aproximativ 2,5 milioane de credincioşi musulmani. Astfel, în cazul unei prezenţe masive, pelerinajul saudit poate deveni un uriaş focar de contagiere.
Așadar, în contextul creșterii ratei de infectare cu noul coronavirus pe plan mondial, anul acesta Arabia Saudită va permite accesul la marele pelerinaj de la Mecca pentru „un număr foarte limitat de credincioşi”, mai exact 1000 de persoane care locuiesc pe teritoriul țării, scrie France24.
„Numărul de pelerini va fi de aproximativ o mie, poate ceva mai puţini, poate ceva mai mulţi. Numărul pelerinilor nu va atinge însă 10.000 sau 100.000″, a declarat ministrul Mohammed Benten.
Pelerinajul de la sfârşitul lunii iulie va putea fi efectuat doar de credincioşii musulmani cu vârste sub 65 de ani şi care nu suferă de afecţiuni cronice, a declarat ministrul Sănătăţii, Tawfik al-Rabiah.
Mai exact, cei selectați de către autoritățile de la Riad vor fi testaţi pentru noul coronavirus înainte de a sosi în oraşul sfânt Mecca, fiind ulterior plasaţi în regim de carantină la domiciliu după încheierea ritualului.
Doar persoanele, indiferent de cetăţenie, „care se află în interiorul regatului” saudit vor putea să participe la această procesiune.
Arabia Saudită este țara arabă din Golful Persic cel mai grav afectată de pandemia de coronavirus, cu peste 161.000 de persoane infectate, din care 1.307 au decedat.
La jumătatea lunii martie, autoritățile din Turcia au fost nevoite să aplice măsura carantinei de 14 zile pentru 10.330de persoane care s-au întors în țară dintr-unpelerinaj laMecca.
Ministrul sănătăţii, Fahrettin Koca, a aprobat amenajarea unor camere individuale pentru toţi pelerinii în două cămine studențești, care au rămas goale după suspendarea cursurilor.
Dealtfel, cu o lună înainte de acest moment, Arabia Saudită oprea deplasarea pelerinilor către cele mai sfinte locuri din lumea islamului, pe fondul extinderii epidemiei de coronavirus în Orientul Mijlociu.
Practic, străinii erau împiedicați să să ajungă în orașul sfânt Mecca și în zona Kaaba, structura în formă de cub, considerată în islam casa lui Dumnezeu, dar și la moscheea profetului Muhammad din Medina.
„Îl rugăm pe Dumnezeu Atotputernicul să salveze întreaga omenire de acest rău”, declara ministerul saudit de externe într-o declarație de presă.
În Arabia Saudită, focarele au fost întotdeauna o preocupare în contextul marilor pelerinaje, practicate de toți musulmanii care, conform docmelor trebuie să viziteze măcar o dată în viața cele mai sfinte locuri ale islamului.
Primul focar înregistrat a avut loc în 632, când pelerinii s-au confruntat cu malaria. Un focar de holeră izbucnit în 1821 a ucis aproximativ 20.000 de pelerini. Un alt focar de holeră în 1865 a ucis 15.000 de pelerini și apoi s-a răspândit în toată lumea.
Mai recent, Arabia Saudită s-a confruntat cu o epidemie de coronavirus, similară cu cea din zilele noastre: Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu sau MERS.