Oficialii Arabiei Saudite au avertizat ferm SUA în ultimele zile că incursiune terestră a Israelului în Gaza ar putea fi o catastrofă pentru Orientul Mijlociu, relatează The New York Times.
În discuțiile cu omologii americani, saudiții au descris un eventual război la sol drept o posibilă lovitură devastatoare pentru stabilitatea din Orientul Mijlociu.
Richard Blumenthal, democrat din Connecticut și membru al Comitetului pentru forțele armate, a fost unul dintre cei 10 senatori americani care s-au întâlnit weekendul trecut la Riyadh cu Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite și conducătorul de facto al Regatului.
„Conducerea saudită spera că o operație terestră ar putea fi evitată din rațiuni de stabilitate, precum și de pierderi de vieți”, a declarat Blumenthal pentru NYT.
Oficialii saudiți au spus că ar fi „extrem de dăunătoare”, susține senatorul american.
Reprezentanții Regatului au transmis mesaje chiar mai puternice în alte discuții, arătându-se îngrijorați că o invazie la sol s-ar putea transforma într-un dezastru pentru întreaga regiune, afirmă un oficial saudit și o a doua persoană familiară cu subiectul.
Un oficial al administrației Biden a spus că este evident că saudiții nu își doresc o invazie israeliană în Gaza.
SUA a recunoscut în repetate rânduri dreptul Statului Israel la autoapărare, dar i-a cerut să amâne invazia, spun oficialii americani, din motive diverse, inclusiv pentru a câștiga mai mult timp pentru negocierile de eliberare a ostaticilor, pentru a aduce mai multe ajutoare umanitare și pentru o planificare mai bună a războiului. Există semnale că și premierul Benjamin Netanyahu este ezitant în privința invaziei, scrie NYT.
Totuși, vineri seară, armata israeliană a anunțat că „își extinde operațiile terestre” în Gaza și că trupele sale activează „în forță” pe toate fronturile.