Aproape 80 de oameni au murit, după ce feribotul pe care se aflau s-a scufundat. Vasul cu o capacitate de 80 de persoane transporta 278

Publicat: 05 10. 2024, 00:11
Sursa foto: unsplash

Peste 78 de persoane au murit și mai multe sunt date dispărute, după scufundarea unui ferbiot la doar câteva sute de metri de malul lacului Kivu, din Republica Democratică Congo, Africa. Vasul transporta 278 de oameni, deși avea o capacitate de doar 80.

Accidentul a avut loc în momentul în care nava MV Merdy se pregătea să acosteze în portul Kituku, din apropierea oraşului Goma. O bună parte dintre persoanele care au văzut accidentul petrecându-se fie aşteptau să își întâlnească prietenii şi rudele aflate la bord, fie erau comercianţi de la piaţa din apropiere, conform Știrile Protv.

Motivele care au dus la supraaglomerarea lacului Kivu

Ruta care traversează lacul Kivu a devenit din ce în ce mai folosită, ceea ce a dus la o supraaglomerare. În ultimii ani, naufragiile au devenit un fenomen tot mai frecvent pe lacul Kivu, motiv pentru care autorităţile maritime congoleze au ordonat ambarcaţiunilor să aibă veste de salvare.

Supraaglomerarea lacului se datorează luptelor care se duc în regiune între forţele guvernamentale şi rebelii M23 și care au făcut drumurile periculoase sau impracticabile. Camioanele care transportă alimente sau alte provinzii și care parcurg drumul dintre Goma şi Minova sunt oprite sau jefuite, forţând mulţi comercianţi să transporte bunuri peste lacul Kivu. Insecuritatea a dus, de asemenea, la creşterea costului transportului rutier peste posibilităţile majorităţii oamenilor.