Apple, printre companiile care au conflicte cu autorităţile din SUA: Accesul la date, principala nemulțumire

Publicat: 08 09. 2015, 17:42

Apple, Microsoft şi alte companii tehnologice americane sunt implicate în conflicte cu autorităţile din SUA, care cer acces la comunicaţiile unor suspecţi, însă acestea refuză, invocând protejarea datelor clienţilor lor, relatează New York Times, citat de Mediafax.
 
Departamentul de Justiţie a obţinut vara aceasta un ordin judecătoresc care soma Apple să predea în timp real mesajele dintre diferiţi suspecţi care folosesc telefoane iPhone în cadrul unei anchete referitoare la arme și droguri. Apple a refuzat să dea curs cererii, invocând faptul că sistemul său de mesagerie iMessage este criptat.

Oficialii guvernamentali au avertizat de mult timp că astfel de dispute sunt inevitabile, în condiţiile în care companii tehnologice ca Apple şi Google folosesc sisteme de criptare tot mai performante. După mai multe cazuri asemănătoare, oficialii Departamentului de Justiţie şi ai FBI au pledat pentru chemarea Apple în instanţă, potrivit unor oficiali.

Această opţiune a fost amânată pentru moment, dar Departamentul de Justiţie este deja implicat într-un proces cu altă companie, Microsoft, care a refuzat  să dea curs unui mandat din decembrie 2013, care cerea emailurile unui suspect de trafic de droguri.

Conflictele cu Apple şi Microsoft arată dorinţa companiilor tehnologice americane de a demonstra că încearcă să protejeze datele clienţilor, în era post-Edward J. Snowden.