Apartamentul tău e prea mic? Ești NOROCOS! Iată cum arată „garsonierele-SICRIU” în care trăiesc chinezii săraci (FOTO)
De multe ori, suntem uimiți când ne dăm seama că unele persoane în garsoniere de 16-17 metri pătrați, fără balcon sau spațiu de depozitare. Aceștia sunt norocoși, dacă privim cu atenție fotografiile surprinse deBenny Lam, un fotojurnalist american, în China.
În această țară, în care explozia demografică este fără precedent tot mai mulți locuitori săraci ajung să trăiască în „garsoniere-sicriu”, așa cum le denumesc jurnaliștii de la „The Sun”.
Nu mai e un secret că în metropoleprecum Hong Kong-ul, spațiul este limitat, iar periferiile – suprapopulate.
Casele cușcă au fost populare ani la rând în China, acolo ducându-și veacul zilieri, muncitori, vânzători ambuanți, gunoieri și nu numai. Însă, în ultimii 10 ani, numărul caselor cușcă au scăzut, ele fiind înlocuite de apartamentele-sicriu. Este impropriu spus apartament, însă cei care locuiesc în ele așa le consideră.
Adevărate cutii, de numai 15 m², sunt și dormitor, bucătărie, iar pentru unii chiar și baie. Potrivit datelor oferite de Societatea pentru organizația comunitară (SoCo), se estimează că aproximativ 200.000 de oameni din Hong Kong trăiesc în locuințe inadecvate.
Pentru a arăta lumii realitatea crudă din Hong Kong, fotograful Benny Lam evidențiază prin intermediul fotografiilor sale condițiile de viață sufocante din apartamente subdivizate ale Hong Kong-ului.