Anunțul făcut de BNR cu privire la tezaurul României depozitat la Moscova. Ce urmează să facă rușii

Publicat: 12 08. 2016, 14:15
foto: adevarul.ro

Negocierile cu privire la tezaurul României aflat la Moscova sunt de câteva decenii.

În 2003 s-a format o comisie mixtă, româno-rusă, de istorici, care să studieze problema tezaurului, informează activenews.ro.

Din păcate, Comisia s-a întâlnit sporadic, ultima oară întâlnindu-se în 2007. De-atunci și până acum totul a fost blocat. La finalul lunii martie, însă, Comisia s-a reunit la Sinaia pentru prima oară după aproape 10 ani. Mesajul părții ruse a fost, însă, neașteptat pentru partea română.

„Cea mai recentă întrunire a comisiei mixte privind tezaurul României a avut loc la centrul de pregătire al Băncii Naționale de la Sinaia în această iarnă, ocazie cu care delegația rusă, mult întinerită și întărită – a venit aici cu șefii principalelor arhive din Federația Rusă – a declarat că cercetătorii români vor avea acces – dar, adaug eu, conform legii – în arhivele ruse pentru a cerceta probleme legate de tezaur", a spus Cristian Păunescu, consilierul lui Mugur Isărescu la BNR, pentru News.ro.

Rușii vor cerceta acum locul unde se află tezaurul, dar acest lucru nu este important, consideră consilierul BNR.

"Pe noi nu ne mai interesează unde este depus sau dacă mai există aurul. Există un contract între două state. Statul actual rus este moștenitorul obligațiilor din Imperiul Tarist. Deci nu este problema unde este aurul, ci există problema în care aurul s-a primit și s-a semnat pentru primirea sa”, a afirmat Cristian Păunescu.

Tezarul României a fost trimis la Moscova în 1917, în timpul Primului Război Mondial, în care România și Imperiul Țarist au fost țări aliate.