ANUNŢ SURPRIZĂ! SUA pregătește ARMA SPAŢIALĂ! Trump a dat vestea ȘOCANTĂ
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat recent că ţara sa ar putea lansa o forţă militară spaţială, menită să demonstreze supremaţia Statelor Unite în cursa pentru cucerirea spaţiului cosmic.
Nu este prima dată când preşedintele spune că vrea o armată în spaţiu, potrivit The Independent. El a menţionat iniţial această idee în luna martie, când a vorbit despre importanţa crescândă a spaţiului, ca potenţial câmp de luptă.
Teoretic, Armata americană este cea responsabilă pentru eventualele ambiţii militare în spaţiu. Unii experţi atrag însă atenţia că spaţiul cosmic nu aparţine nici Statelor Unite, nici vreunei alte ţări şi că există şi alte puteri militare ce ar putea avea ambiţii identice. Să ne gândim de exemplu la China, care construieşte o staţie spaţială similară celei internaţionale, la Rusia şi chiar la India, ţări care s-au înscris şi nu de azi de ieri în cursa pentru cucerirea spaţiului, scrie rfi.ro.
Nu e foarte clar însă ce anume ar presupune o asemenea forţă militară: navete spaţiale care să „patruleze” pe orbita Pământului, sateliţi militari de înaltă precizie sauarme amplasate în spaţiu