Anul 2017 nu va avea VARĂ? FENOMENUL a mai avut loc în 1816
Anul acesta circulă pe internet teoria potrivit căreia vara lui 2017 nu va mai exista. Acest fenomen ar urma să fie unul identic cu cel din 1816, atunci când în Europa a fost foarte frig, iar nordul continentului a fost acoperit chiar de zăpadă.
Și temperaturile medii la nivel global au fost cu 0,4 – 0,7 grade mai mici decât cele normale, potrivit Descoperă.
Oamenii de știință spun că acestea sunt efectele a cel puțin doi factori.
Un motiv este reprezentat de un minim istoric al activității solare, la care s-a adaugat efectul de iarnă vulcanică provocat de o serie de erupții care avuseseră loc în anul precedent, 1815, culminand cu erupția vulcanului indonezian Tambora.
Pe internet circulă teoria că fenomenul din 1816 s-ar putea repeta și în vara lui 2017, iar analistul militar Sebastian Sârbu a dat mai multe detalii despre acest subiect.
"Eruptia vulcanului va cauza un nor de sulf care va duce la disparitia verii. Sulful are un efect de racire, un efect distructiv si duce la aceasta anomalie tehnica, la racire considerabila atmosferei. Din acest punct de vedere se asteapta ca lunile de schimbare de anotimp sa reprezinte niste momente critice sau favorabile in ceea ce priveste posibilitatea unei eruptii. Cred ca vom trece printr-o perioada de transformari generale cu sau fara experimente nucleare.” a declarat specialistul in fenomene climatologice.