Antony Blinken: SUA sunt profund îngrijorate de eforturile Rusiei de a destabiliza guvernul Republicii Moldova

Publicat: 17 02. 2023, 23:55
Sursa Foto: Hepta - Abaca Press / BONNIE CASH

Secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat, vineri, că Statele Unite sunt „profund îngrijorate” de eforturile Rusiei de a destabiliza Guvernul de la Chișinău. A făcut această declarație chiar la o întâlnire cu Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova.

SUA, îngrijorate de provocările Rusiei la adresa Republicii Moldova

„Suntem profund îngrijoraţi de comploturile pe care le-am văzut din partea Rusiei pentru a încerca să destabilizeze guvernul (de la Chișinău).

Suntem ferm alături de R. Moldova în sprijinul securităţii și independenţei sale, integrităţii sale teritoriale și eforturilor foarte importante de reformă pe care le fac preşedintele şi guvernul”, a declarat Antony Blinken la o întâlnire cu Maia Sandu, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, potrivit CNN.

La rândul ei, Sandu a afirmat că 2022 a fost „un an incredibil de dificil pentru Moldova” și a mulțumit Statelor Unite pentru sprijin.

Provocările cu care se confruntă R. Moldova venite din partea Rusiei

Luni, președinta Maia Sandu a anunțat că Rusia are în desfășurare un plan pentru a înlătura actuala putere de la Chișinău: „Planul pentru perioada următoare presupune acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici. Prin acțiuni violente, mascate sub proteste ala așa-zisei opoziții, ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”.

La rândul său, Andrian Cheptonar, deputat PAS în Parlamentul Republicii Moldova, a explicat pentru B1 TV, cum a încercat Rusia să destabilizeze Moldova cu ajutorul unor așa-zise proteste orchestrate la Chișinău. El a mai susținut că ȘOR, formațiunea oligarhului Ilan Șor, care se află în Parlamentul de la Chișinău, nu este un partid, ci o grupare criminală controlată de Kremlin. Aceasta, de altfel, a și fost implicată în planurile Moscovei de destabilizare a Moldovei.

În acest context, Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a susținut că parteneriatul dintre alianță și Chișinău s-a intensificat tocmai pentru că Rusia a desfășurat împotriva Republicii Moldova „întreg arsenalul de război hibrid”.