Referendumul din Crimeea este ”ilegitim„ din punct de vedere al dreptului internațional, iar Ucraina se află în fața unei agresiuni militare din pareta Federației Ruse, a declarat, luni, președintele PNL Crin Antonescu.
Acesta susține că este un moment dificil care va reprezenta o provocare pentru stabilitatea și pacea din zona Mării Negre, cât și pentru modul în care vor acționa UE, SUA și NATO.
„De la încheierea Războiului Rece, asistăm la cel mai dificil moment al relațiilor dintre Occident și Rusia. Criza din Ucraina reprezintă o provocare nu doar pentru stabilitatea și pacea din zona Mării Negre, ci și pentru modul în care Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și NATO vor înțelege să acționeze ferm împotriva politicii dure, de redesenare a frontierelor, promovată prin presiuni economice și politice și culminând cu agresiunea militară”, a declarat Crin Antonescu.
Acesta spune ca este inadmisibil ca la 25 de ani de la căderea Cortinei de Fier cineva să mai încerce să reinstatureze politica sferelor de influență, să încerce prin intimidare să refuze dreptul unui popor de a-și stabili singur apartenența la ce sistem de valori dorește să fie parte, citează HotNews.
„Trebuie să spunem răspicat că Ucraina se află în fața une agresiuni militare din partea Federației Ruse, că referendumul din Crimeea este ilegitim din punct de vedere al dreptului internațional. În aceste momente dificile, acțiunea fermă, conjugată a Uniunii Europene și Statelor Unite este necesară ca semn al unei voințe de a împiedica orice politică de forță pe continent”, a conchis liderul PNL.