Administrația Națională de Meteorologie, precizări de ultimă oră privind deplasarea norului de fum de la incendiul de lângă Cernobîl

Administrația Națională de Meteorologie, precizări de ultimă oră privind deplasarea norului de fum de la incendiul de lângă Cernobîl

În contextul în care incendiul izbucnit și scăpat de sub control în Ucraina a ajuns la 2 km de fosta centrală atomică de la Cernobîl, Administrația Națională de Meteorologie vine cu precizări prividn deplasarea norului de fum din zona problematică.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă, în cursul zilei de marți, 14 aprilie și în prima parte a nopții de 14/15 aprilie, direcția dominantă a vântului va fi dinspre nord către sud, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către sud, respectiv spre sud-vestul Ucrainei, zona Odesa.

ANM precizează că ulterior, din a doua parte a nopții de 14/15 aprilie, circulația aerului se va

reorienta și se va realiza predominant dinspre vest către est – sud-est apoi spre nord-est, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de îndepartare către estul Ucrainei și apoi spre Rusia.

Incendiile de lângă Cernobîl au scăpat de sub control

Incendiile din Ucraina au scăpat de sub control și s-au extins la mai puțin de doi kilometri de perimetrul fostei centrale nucleare de la Cernobîl. Zona din jurul Cernobîlului este cuprinsă de flăcări puternice și un nor de fum se ridică deasupra scutului special de protecție, peste carcasa reactorului nuclear al unității 4 din Cernobîl, locul celui mai grav dezastru nuclear din istorie.

Pe de altă parte, serviciul de urgență al Ucrainei, a declarat luni că incendiul a fost „dificil”, dar a cerut calm, spunând că toate nivelurile de radiații din Kiev, capitala Ucrainei, sunt normale și cerând oamenilor să nu asculte „mesaje apocaliptice”.

Un puternic incendiu de vegetațiea izbucnit pe 5 aprilie în Zona de Excludere de la Cernobîl. În acest context, a fost raportat un nivel uriaș al radiațiilor.

„Avem vești proaste: nivelul de radioactivitate este mai mare decât normalul în centrul incendiului”, a precizat pe Facebook Egor Firsov, care conduce serviciul de inspecție ecologică.

Pe de altă parte autorităţile ucrainene au dezmințit zvonurilecare sugerau că un incendiu ar fi cauzat creșteri radioactive în apropiere de fosta centrală nucleară.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`