Angela Merkel vrea să interzică purtarea vălului islamic integral în Germania

Publicat: 06 12. 2016, 18:57

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat marți că vrea să interzică purtarea vălului islamic integral în țara sa, "acolo unde este posibil din punct de vedere juridic", informează AFP.

Într-un discurs pe care l-a susținut în fața consevatorilor, Merkel a declarat că "dreptul german prevalează asupra sharia" (legea islamică).

De altfel, ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a prezentat în urmă cu câteva luni un proiect prin care propunea interzicerea ținutelor islamice care ascund chipul în administrație, școli, universități sau în fața tribunalelor.

CDU a mai crescut în sondaje după anunțul candidaturii lui Angel Merkel pentru un nou mandat de cancelar.

Merkel se află la conducerea CDU de 16 ani.