Angela Merkel: Statele membre UE trebuie să se implice în apărarea frontierelor externe ale blocului comunitar

Publicat: 14 10. 2015, 20:10
Foto: rt.com

Angela Merkel cere, în cardul Consilului European, o implicare sporită a blocului comunitar pentru protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europeane, indiferent cât de mult este afectată fiecare țară de criza refugiaților.

Guvernul german este de părere că sarcina consolidării granițelor externe ale blocului comunitar trebuie asumată de toți membrii Uniunii Europene. În cadrul acestui demers este extrem de importantă crearea centrelor de înregistrare și triere a refugiaților. Astfel, este nevoie ca partenerii europeni să suplimenteze personalul și asistența tehnică pentru aceste centre, au spus surse guvernamentale germane, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, germanii consideră că trebuie impulsionată cooperarea cu țările de origine și de tranzit ale imigranților, iar Turcia are un rol deosebit de jucat. Sursele mai spun că statul turc și Grecia cooperează deja în acest sens, în pofida relațiilor destul de reci dintre Ankara și Atena.

”Fără Grecia nu se poate vorbi despre protecția frontierelor externe, iar fără Turcia nu se poate vorbi despre combaterea traficanților care aduc refugiați în UE”, spune un responsabil german.

Totodată, îmbunătățirea cooperarii cu Turcia este o preocupare prioritară pentru Germania. Chiar Angela Merkel urmează să efectueze duminică o vizită oficială în această țară.

Sursele citate mai spun că este ”rezonabil” ca Turcia să fie inclusă printre țările de origine ”sigure”, de unde să nu poată fi acceptați refugiați în Europa, propunere agreată și de statul turc, întrucât ea ar implica recunoașterea faptului că în Turcia nu există riscul persecuțiilor politice.