Angela Merkel ar putea pierde puterea în Germania în 2019: Cine este controversatul politician care vizează fotoliul de cancelar
Angela Merkel a anunţat că se va retrage din politică începând cu 2021 când i se termină actualul mandat de cancelar, dar planurile sale ar putea fi date peste cap chiar de anul viitor de către propriul partid pe care l-a condus timp de 18 ani, Uniunea Creştin-Democrate (CDU), şi la a cărei şefie va renunţa odată cu alegerile din decembrie.
Fostul vicecancelar şi fost lider al Partidului Social-Democrat susţine că Friedrich Merz, favoritul pentru a prelua conducerea CDU în decembrie, ar viza să devină cancelar încă din 2019, scrie der Spiegel.
„Dacă el recunoaşte acest lucru ori nu, aceasta este altă problemă. Dar, de ce ar vrea cineva să devină preşedinte al CDU, dacă nu ar avea aspiraţia de a fi succesorul Angelei Merkel?”, a argumentat Sigmar Gabriel.
Conform sondajelor, Friedrich Merz este favorit să devină lider al CDU. Contracandidaţi vor fi Annegret Kramp-Karrenbauer, secretar general al CDU, şi Jens Spahn, ministrul german al Sănătăţii.
Retragerea lui Merkel din fruntea conservatorilor germani vine pe fondul unor rezultate sub aşteptări în alegeri din mai multe regiuni germane.
Popularitatea lui Angela Merkel, cancelar din 2005 al Germaniei, s-a erodat în ultimii ani ca urmare a politicii sale privind migraţia, care a dus şi creşterea formaţiunii de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania în dauna partidelor istorice precum CDU sau SPD.