Angela Merkel, la Varșovia: Polonia și Germania văd DIFERIT viitorul UE și al statului de drept. Rusia nu va trece pe sub Marea Baltică!
Cancelarul german Angela Merkel și premierul polonez Beata Szydlo și-au afirmat în întrevederea avută marți la Varșovia voința de a coopera în interesul Uniunii Europene, admițând însă că unele divergențe încă persistă, transmite AFP, citată de Agerpres.
În declarațiile date presei după discuții, Angela Merkel s-a declarat "bucuroasă" că Polonia intenționează să răspundă preocupărilor Comisiei Europene și ale Comisiei de la Veneția privind statul de drept și independența presei și a justiției.
Premierul Beata Szydlo a apreciat că "un bun parteneriat între Polonia și Germania este necesar pentru ca proiectul european să fie un succes", subliniind că aceste două țări "au de jucat un rol semnificativ în schimbările așteptate în Europa".
Abordările Berlinului și Varșoviei privind viitorul proiectului european rămân însă diferite. În timp ce oficialii polonezi susțin o reformă a blocului comunitar în sensul consolidării statelor națiune și diminuării rolului instituțiilor comunitare, Angela Merkel a cerut marți, în Polonia, "prudență" în abordarea unor posibile reforme în UE și a insistat că orice demers de acest fel trebuie să se facă fără "a aduce atingere tratatelor" europene în vigoare.
Premierul polonez a reafirmat că țara sa nu acceptă construcția gazoductului Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania pe sub Marea Baltică.
Anul trecut, în luna iunie, executivul comunitar a lansat o procedură pe tema respectării statului de drept în Polonia, iar pe 21 decembrie i-a dat guvernului de la Varșovia un termen de două luni pentru a răspunde preocupărilor legate de reforma Tribunalului Constituțional.
În urma presiunilor Comisiei Europene, guvernul conservator polonez a revizuit procesul de reformă a Tribunalului Constituțional, dar oficialii europeni consideră că măsurile propuse în legea ce conține această reformă nu sunt suficiente pentru garantarea independenței puterii judecătorești.