Angela Merkel, despre criza imigrației: Europa este într-o situație nedemnă de ea

Publicat: 25 08. 2015, 17:20

Europa se află ”într-o situație nedemnă” de ea în privința crizei imigrației, a declarat marți cancelarul german Angela Merkel, într-un dialog cu cetățenii. Totodată, Berlinul a anunțat că încetează să-i mai trimită pe solicitanții de azil sirieni spre punctul lor de intrare în Uniunea Europeană, suspendând practic aplicarea Regulamentului Dublin care prevedea o astfel de expulzare, relatează AFP, citată de Agerpres.

În privind afluxului de solicitanți de azil, „trebuie să-i trimitem înapoi în țările lor pe cei care — conform unei mari probabilități — nu au nicio șansă de a obține azil”, a reafirmat ea.

„Este un lucru dificil, dar Serbia, Albania și Kosovo nu sunt țări unde să existe pentru moment război civil”, a adăugat Merkel.

„Cei care au drept de azil, de exemplu sirienii, trebuie repartizați în mod echitabil în Europa”, a subliniat cancelarul german.

„O țară ca Germania, mai puternică economic decât alte țări, trebuie să ia o parte mai mare, însă trei sau patru țări din 28 nu-și pot asuma doar ele această sarcină: nu aceasta este Uniunea Europeană pe care ne-o dorim”, a mai spus Merkel.

Germania se așteaptă să primească 800.000 de solicitări de azil în 2015, de patru ori mai multe decât anul trecut. Venirea imigranților a stârnit în același timp reacții homofobe, în special în estul țării, unde cancelarul se va deplasa miercuri la un centru pentru refugiați din Heidenau, unde au avut loc ciocniri violente între polițiști și militanți de extremă-dreapta.

Pe de altă parte, Germania încetează să-i mai trimită pe solicitanții de azil sirieni spre punctul lor de intrare în Uniunea Europeană, suspendând practic aplicarea Regulamentului Dublin care prevedea o astfel de expulzare, a anunțat marți Biroul federal pentru imigrație și refugiați (BAMF).