Angela Merkel, către liderii europeni: Datoriile Greciei către creditorii privați trebuie reduse cu 50%
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat miercuri în fața Parlamentului de la Berlin că liderii statelor europene ar trebui să aprobe un plan în care datoriile Greciei către deținătorii privați de obligațiuni să fie tăiate cu 50%, promițând totodată că va susține la summit-ul european soluții viabile.
“Vom face tot ce putem pentru a pune din nou Grecia pe picioare cât mai curând posibil. Doar o reducere a datoriei nu va rezolva problemele Greciei, trebuie încă implementate reforme structurale. Scopul reuniunii din această seară trebuie să fie un rezultat care să asigure cu Grecia va avea, până în 2020, o datorie publică raportată la PIB de 120%”, a precizat Merkel, citată de Reuters.
Potrivit cancelarului german, soluții există pentru statul elen, dar ele nu pot funcția peste noapte dacă nu este sprijinit de Uniunea Europeană pe termen lung.
De asemenea, Angela Merkel consideră că euro este în strânsă legătură cu Uniunea Europeană și funcționează ca un joc domino.
“Lumea întreagă privește Germania și Europa să vadă dacă suntem capabili și pregătiți să ne asumăm responsabilitatea. Dacă euro se prăbușește, se prăbușește Europa. Așa ceva nu trebuie să se întâmple. Avem o datorie istorică”, a adăugat președinta partidului Uniunea Creștin-Democrată (CDU).
Liderii din zona euro și din Uniunea Europeană se întâlnesc miercuri la Bruxelles pentru a stabili un plan de stabilizare a Greciei, de consolidare a băncilor și de extindere a Facilității Europene de Stabilitate Financiară.