Trupurile neînsuflețite al unui bărbat și al unei femei, soț și soție, au fost găsite în departamentul Var din Franța, iar procurorii iau în calcul scenariul conform căruia bărbatul și-a omorât soția și apoi s-a sinucis, potrivit AFP preluată de HotNews.ro.
Pierre Couttenier, procuror din Draguignan, spune că, conform primelor date din anchetă, este posibil ca soțul să își fi ucis soția, care era grav bolnavă la pat, și apoi să se fi împușcat mortal.
Trupurile neînsuflețite au fost găsite de o rudă, care se deplasase la locuința cuplului.
Autoritățile efectuează investigații specifice, spune procurorul, care a precizat că ancheta a fost încredințată secției de poliție Frejus-Saint-Raphael. Pierre Couttenier a dispus realizarea autopsiei.
Se estimează că, în medie, în Franța are loc un feminicid la fiecare trei zile. În 2022 au fost înregistrate 118 cazuri în care o femeie a fost ucisă de actualul sau fostul soț, se arată într-un raport realizat de Ministerul francez al afacerilor interne.