Anchetă BBC despre misiunea grupului Wagner în Libia. Magnitudinea operațiunilor desfășurate de mercenari, expusă de o tabletă lăsată în urmă de un combatant

Anchetă BBC despre misiunea grupului Wagner în Libia. Magnitudinea operațiunilor desfășurate de mercenari, expusă de o tabletă lăsată în urmă de un combatant
Imagine din iulie 2020, de la o operațiune în care echipele libiene de inginerie militară au neutralizat muniție ridicată din așezările civile. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Amploarea operațiunilor desfășurate de grupul rusesc de mercenari Wagner în războiul civil din Libia a fost expusă într-o nouă anchetă BBC, care vorbește despre legăturile pe care le-ar avea compania cu o serie de crime de război și cu armata rusă. O tabletă Samsung uitată de un combatant din grup a arătat rolul său cheie, dar a lăsat și urme digitale despre numele de cod ale altor luptători.

BBC a intrat și în posesia unei „liste de cumpărături” care cuprinde echipament militar modern despre care experții susțin că ar putea proveni numai din dotările armatei ruse.

Rusia neagă orice fel de legătură cu grupul Wagner, care a fost identificat în premieră în anul 2014, când i-a sprijinit pe separatiștii pro-ruși în conflictul din estul Ucrainei. De atunci, grupul a fost implicat în mai multe regiuni, precum Siria, Mozambic, Sudan și Republica Centrafricană.

Combatanții din Wagner au apărut în Libia în aprilie 2019, când s-au alăturat forțelor conduse de generalul rebel Khalifa Haftar, care lansa un atac asupra guvernului sprijinit de ONU de la Tripoli. Conflictul s-a încheiat cu un armistițiu în octombrie 2020.

Detalii despre operațiunile mercenarilor din grupul Wagner în Libia, într-o anchetă BBC

Grupul este recunoscut pentru discreția sa, însă BBC a intrat în posesia unor informații rare despre doi foști luptători, date ce au surprins un pic din tipologia persoanelor care intră în grupul Wagner.

Unul dintre ei recunoaște deschis că ucid prizonieri: „Nimeni nu își dorește o gură în plus de hrănit”. În ceea ce pare a fi descrierea unei alte crime de război, un soldat al guvernului din Libia spune că un camarad, prieten de-al său, a fost împușcat de două ori în stomac, deși se predase grupului Wagner. Soldatul nu l-a mai vazut de atunci.

Tableta Samsung oferă informații și despre implicarea mercenarilor în minarea unor zone civile. Plasarea minelor de teren fără marcaj este o crimă de război.

Tableta a fost lăsată în urmă de un soldat Wagner neidentificat, după retragerea grupului de la sud de Tripoli din primăvara lui 2020. Conține, de asemenea, hărți în limba rusă cu frontul, confirmând prezența semnificativă a grupului și o perspectivă fără precedent asupra operațiunilor sale.

Pe același dispozitiv se regăsesc și imagini filmate din dronă, dar și nume de cod ale luptătorilor din Wagner. În prezent, spune BBC, tableta este într-o locație sigură.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”