Audiencia Nacional, curtea de justiție centrală a Spaniei, investighează mișcările spionilor ruși din Catalonia, după ce poliția spaniolă a constatat prezența membrilor unei unități militare specializate în destabilizarea Europei, relatează El Pais.
Investigația secretă vizează Unitatea 29155, pe care serviciile de contraspionaj din Europa o consideră responsabilă pentru mai multe manevre de destabilizare. Echipa de elită a Rusiei a mai desfășurat acțiuni similare în Marea Britanie, dar și în Bulgaria.
În centrul anchetei se află GRU, serviciul de informații militare al Rusiei, considerat responsabil în cazul mai multor operațiuni hibride de pe tot continentul, fie că vorbim despre atentatul eșuat din Muntenegru sau manevrele din Republica Moldova.
Unul dintre numele de spioni ruși care ar putea apărea în investigație, potrivit surselor El Pais, este generalul Denis Sergheiev. El a călătorit de două ori la Barcelona în ultimii ani, sub identitatea falsă a lui Serghei Fedotov. Ultima călătorie a fost cu doar două zile înaintea referendumului ilegal pentru independență din octombrie 2017.
Surpiza constă în faptul că, potrivit primelor informații, acțiunile ofițerilor ruși nu au fost coordonate cu separatiștii catalani, pentru că Rusia nu urmărea neapărat rezolvarea situație în favoarea unei tabere sau alta, ci adâncirea crizei în sine.