Analistul Michael Coffman avertizează: Rusia ar putea invada Ucraina pe 20 februarie

Publicat: 17 02. 2022, 20:16
Le Figaro: Alianţa Nord-Atlantică a intensificat prezența trupelor NATO poziţionate în România. „Presiunile sunt din ce în ce mai mari, nivelul de instrucţie a crescut”.Sursa Foto: Hepta.ro

Analistul militar și cercetător la Centrul de Analiză Navală din SUA, Michael Coffman, susține că o invazie a Rusiei ar putea avea loc în jurul datei de 20 februarie.

Data de 20 februarie este cea la care se vor încheia exercițiile militare ruso-belaruse. Atunci ar trebui să înceapă și retragerea totală a trupelor.

Ministerului Apărării din Belarus a precizat că “toți soldații ruși vor părăsi teritoriul” republicii după exerciții.

În al doilea rând, data de 20 februarie are o însemnătate importantă întrucât în perioada 18-20 februarie are loc Conferinței de Securitate de la München. Acolo, printre principalele probleme înscrise pe ordinea de zi se află situația de la granițele Ucrainei.

Totodată, pe data de 20 februarie se încheie și Jocurile Olimpice de la Beijing, iar presiunea supărării Chinei se va ridica de pe umerii lui Vladimir Putin.

O invazie până atunci ar putea submina limpiadei sau chiar să amenințe desfășurarea acesteia, lucru care ar putea crea tensiuni între Beijing și Kremlin.

Trebuie punctat faptul că în ciuda declarațiilor Moscovei, numărul de trupe de la granița cu Ucraina este în creștere.

Serviciile de informații ucrainene au dezvăluit joi Statelor Unite faptul că Rusia și-a sporit prezența militară de-a lungul graniței cu Ucraina cu aproximativ 7.000 de militari, în ultimele zile.

Un indice al tendinței de escaladare a conflictului este că autoritățile separatiste din Donbas și-au intensificat acuzațiile false la adresa armatei ucrainene, acuzându-le în dimineața zilei că au deschis focul, asupra teritoriului controlat de separatiști, de patru ori în ultimele 24 de ore, raportează Defense Romania.

Rusia îl expulzează pe adjunctul ambasadorului SUA la Moscova

Rusia l-a expulzat pe adjunctul șefului de misiune al Statelor Unite la Moscova, în apogeul tensiunilor bilaterale legate de criza din Ucraina.

Ambasada SUA a promis un răspuns pe măsură după expulzarea lui Bart Gorman.

„Gorman a fost al doilea cel mai înalt oficial al Ambasadei SUA la Moscova, după ambasador și un membru cheie al echipei de conducere a ambasadei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei, Jason Rebholz.

„Acțiunea Rusiei împotriva adjunctului șefului misiunii a fost neprovocată și considerăm acest lucru drept o măsură de natură să escaladeze situația, motiv pentru care luăm în considerare să răspundem”, a continuat Rebholz.

Separatiștii pro-ruși au lansat peste 30 de bombardamente în estul Ucrainei

Ministerul ucrainean al Apărării a înregistrat joi, până la ora 14.00, un număr de 32 de bombardamente lansate în estul țării de separatiștii susținuți de Rusia.

În Lugansk, separatiștii au tras 32 de obuze cu sisteme de artilerie grea. Jumătate din localitate a rămas fără curent electric și a fost distrusă o grădiniță în care se aflau copii. Trei angajați au suferit răni minore.

„Bombardarea grădiniței de către forțele proruse e o mare provocare. Diplomații și OSCE trebuie să rămână în Ucraina, căci activitatea lor de monitorizare e o formă suplimentară de descurajare. Avem nevoie de un mecanism prin care să fie înregistrate toate încălcările de încetare a focului”, a scris Zelenski, pe Twitter.