Statele Unite vor contacta Ucraina pentru a primi explicaţii despre incursiunea lansată marţi de armata ucraineană pe teritoriul Rusiei în regiunea Kursk, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
”Vom contacta armata ucraineană pentru a afla mai multe despre obiectivele” acestei operaţiuni militare, despre care Ucraina nu a informat în prealabil Statele Unite, a menţionat purtătoarea de cuvânt a preşedintelui american Joe Biden, răspunzând unei întrebări din partea presei pe acest subiect.
Ucraina a pornit marţi o ofensivă mecanizată peste graniţă în regiunea rusă Kursk, unde conform unor relatări neconfirmate trupele ucrainene au înaintat circa 15 kilometri în direcţia centralei atomoelectrice Kursk şi au ocupat cel puţin 11 sate.
Armata ucraineană a profitat de slaba prezenţă în acea zonă a trupelor ruse, care între timp au fost nevoite să desfăşoare acolo rezerve pentru a respinge atacul.
În timp ce Kievul păstrează tăcerea, unii comentatori consideră că prin această incursiune armata ucraineană urmăreşte să forţeze Rusia să-şi redistribuie forţe de pe alte sectoare ale frontului din interiorul Ucrainei, unde trupele ruse continuă să avanseze constant şi ameninţă puncte strategice ale armatei ucrainene.
Alţii cred însă că prin astfel de acţiuni Kievul sacrifică inutil trupe preţioase, de care are mare nevoie în timp ce mobilizarea unor noi soldaţi pentru a compensa pierderile după aproape doi ani şi jumătate de război decurge lent.