Americanii, avertizați să nu călătorească în Republica Moldova din cauza activității militare rusești din jurul Ucrainei. Washington: Cetățenii SUA din Transnistria ar trebui să plece imediat

Americanii, avertizați să nu călătorească în Republica Moldova din cauza activității militare rusești din jurul Ucrainei. Washington: Cetățenii SUA din Transnistria ar trebui să plece imediat
Tiraspol, Transnistria. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Depo Photos/ABACA

Departamentul de Stat al SUA a avertizat cetățenii americani să nu călătorească în Republica Moldova din cauza activității militare rusești „neobișnuite și îngrijorătoare din jurul Ucrainei și a conflictului nerezolvat dintre regiunea separatistă Transnistria și guvernul central” de la Chișinău, se arată într-o atenționare emisă de la Washington.

SUA avertizează americanii să nu călătorească în Republica Moldova și să plece imediat din Transnistria

Cetățenii americani din Transnistria ar trebui să părăsească regiunea imediat prin mijloace comerciale sau private, explică Washingtonul.

În plus, Centrul american pentru prevenirea și controlul bolilor (CDC) a emis și o notificare sanitară de nivel 4 pentru Republica Moldova, avertizând că țara se confruntă cu un nivel ridicat de COVID-19. Potrivit Departamentului de Stat al SUA, în stânga Prutului există restricții care afectează intrarea cetățenilor SUA în țară.

„Nu călătoriți în Transnistria din cauza unei intensificări a activității militare neobișnuite și îngrijorătoare din jurul Ucrainei. Transnistria este o regiune separatistă care nu se află sub controlul guvernului moldovean de la Chișinău. Cetățenii Statelor Unite ar trebui să plece imediat prin mijloace comerciale sau private. Vizitatorii s-ar putea confrunta cu dificultăți la punctele de control înspre și dinspre Transnistria. Fotografierea facilităților militare și a forțelor de securitate este interzisă și ar putea conduce la probleme cu autoritățile”, avertizează Washingtonul.

Guvernul SUA, mai spune Departamentul de Stat, are o abilitate limitată de a oferi servicii de urgență cetățenilor americani care călătoresc în Transnistria, în condițiile în care angajații federali ai Statelor Unite au restricții de călătorie în acea zonă.

Washingtonul pune atenționarea pe seama activității militare rusești „neobișnuite și îngrijorătoare” din jurul Ucrainei

Estimările SUA arată că Federația Rusă a concentrat peste 100.000 de trupe în apropiere de frontierele ucrainene, cu Ucraina înconjurată practic din trei părți, transmite CNN. În ceea ce privește granița de nord, spre exemplu, se crede că ar avea loc cea mai mare desfășurare de forțe ruse în Belarus după încheierea Războiului Rece. O desfășurare masivă de forțe are loc și în Crimeea, peninsula anexată ilegal de Moscova în anul 2014.

Analiștii care evaluează manevrele militare rusești au atras atenția și în ceea ce privește regiunile separatiste Donețk și Lugansk, unde trupele ucrainene și separatiștii sprijiniți de Federația Rusă sunt în conflict încă din 2014, avertizând că Moscova ar putea spori puterea militară deja prezentă acolo, în eventualitatea în care va alege în cele din urmă să dea într-adevăr curs invaziei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire