Autorităţile americane vor debloca până la 1,5 miliarde de dolari din fondurile libiene îngheţate în Statele Unite, pentru a-i ajuta pe rebelii libieni. Uniunea Europeană a anunţat, de asemenea, că este gata să deblocheze fondurile libiene de îndată ce Organizaţia Naţiunilor Unite va decide ridicarea sancţiunilor impuse împotriva fostului regim de la Tripoli.
Libia are mare nevoie de aceşti bani pentru a-şi reface economia grav afectată de conducerea discreţionară a lui Gaddafi. Ministrul de Externe al Germaniei a făcut un apel Naţiunilor Unite de a adopta cât mai repede o rezoluţie privind deblocarea fondurilor libiene.
În Statele Unite se află aproape 40 de miliarde de dolari proprietate a Libiei, iar în Germania – peste 7 miliarde de euro. Comitetul Naţional de Tranziţie care a preluat conducerea Libiei şi a fost recunoscut de mai multe state a dat asigurări că toate contractele încheiate cu companii străine vor fi respectate.