Amenzile pentru completarea greșită a formularului PLF nu vor fi anulate după modificarea legislației

Amenzile pentru completarea greșită a formularului PLF nu vor fi anulate după modificarea legislației
Foto simbol: Pixabay

Românii amendați pentru că au completat greșit la intrarea în țară a formularului PLF nu vor avea sancțiunile anulate, după modificare legislației. Secrtarul de stat Adriana Pistol a declaratvineri  că nu a existat o discuţie în Guvern despre anularea amenzilor.

Nu va exista o amnistie pentru necompletarea formularelor PLF

”Nu am avut o astfel de discuţie, din simplul motiv că anularea nu se poate face, din păcate, parţial numai pentru cei care făceau parte din aceste categorii exceptate. Amnistia nu se poate face decât pentru toţi, nu doar pentru unii. Foarte probabil, aceştia vor câştiga foarte uşor în instanţă şi lecţiile în instanţă au fost transpuse în modificarea acestei ordonanţe”, a declarat Adriana Pistol.

Secretarul de stat Andrei Baciu a anunțat joi că Guvernul a prelungit perioada necesară pentru completarea formularului digital LPF, obligatoriu la intrarea în țară din luna decembrie. Astfel dacă până acum era valabilă pentru completare o perioadă de 24 de ore până la intrarea în țară, acum este prevăzut un interval de 72 de ore:

„Ne dorim să creăm un mecanism de lucru cât mai puțin birocratic, cât mai eficient și să reducem din lucrurile care îngreunează acest proces. Dacă aveam 24 de ore să completăm acest formular, înainte de a ne prezenta și de multe ori putea să fie dificil, am extins această perioadă la 72 de ore înaintea utilizării formularului. Sunt și cele 24 de ore ulterioare trecerii prin care poate fi prezentat acest formular”.

Legislația europeană despre doza booster, transpusă și în legislația românească

Prevederea europeană potrivit căreia certificatul de vaccinare este recunoscut doar după efectuarea dozei booster, dacă de la încheierea schemei de vaccinare completă au trecut mai mult de 270 de zile a fost transpusă și în legislația românească, anunță secretarul de stat Andrei Baciu.

Acesta va fi folosit doar pentru călătoriile în UE. Pe plan naţional a fost prelungită perioada de valabilitate a certificatului, de la 30 iunie la 31 decembrie 2022.

„Actul normativ adoptat astăzi se referă la punerea în aplicare a deciziei Uniunii Europene 1073/2021, care vizează specificaţiile tehnice de implementare a regulamentului european 963/2021.

Practic, acest act transpune şi în România aplicarea acestei reglementări care va fi valabilă şi pentru celelalte state membre pentru călătorii. Vorbim aici şi de Spaţiul Economic European şi de Confederaţia Elveţiană, unde certificatul de vaccinare este recunoscut doar după efectuarea dozei de booster, dacă de la încheierea schemei de vaccinare completă au trecut mai mult de 270 de zile”, a afirmat Andrei Baciu.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)