Amenzi uriașe pentru turiștii care se așează pe Treptele Spaniole din Roma. De ce nu le mai este permis acest lucru

Publicat: 07 08. 2019, 15:53

Unul dintre cele mai populate locuri din Roma, interzise turiștilor.

Oamenilor le este interzis să se mai așeze pe Treptele Spaniole,cunoscute şi sub numele de “Scalinata di Trinita dei Monti”, autoritățile luând această decizie,în caz contrar riscând amenzi usturătoare, notează AFP,conform stirileprotv.ro.

La începutul verii 2019, un regulament al poliției, interzice așezarea în locuri ale patrimoniului istoric. Decizia interzice“aşezarea, consumând mâncare sau băutură” ori”într-o manieră indecentă sau contrară decorului”.

Cei care nu respectă această decizie riscă o amendă care poate varia de la 150 la 400 de euro, potrivit presei italiene.

Dând în Piaţa Spaniei, Treptele Spaniole au fost redeschise publicului în septembrie 2016, după un an de renovări. În urma acestora, marmura treptelor, decolorată de poluare şi pătată de urmele de vin şi de cafea, şi-a recuperat albul original.

După aceste noi renovări, la Roma s-a iscat o controversă între cei care susţineau închiderea treptelor pe timp de noapte, de teama reîntoarcerii persoanelor fără adăpost şi a vânzătorilor ambulanţi, şi oponenţii acestora.

Primarul Romei Virginia Raggi, membră a Mişcării Cinci Stele (antisistem), a preferat însă ca treptele să rămână deschise publicului zi şi noapte, promiţând totodată că va face tot posibilul pentru a evita degradarea acestora, prin controale periodiceale poliţiei.