AMENDĂ RECORD pentru un șofer român în Franța: A încălcat legea de 31 de ori

AMENDĂ RECORD pentru un șofer român în Franța: A încălcat legea de 31 de ori
Foto: pixabay.com

Un șofer de TIR din România a fost amendat cu 26.250 de euro, după ce, în urma unui control de rutină pe o autostradă din nordul Franței, la Arras, polițiștii francezi au constatat că românul încălcase legea de 31 de ori, potrivit lavoixdunord.fr preluat de digi24.ro.

Majoritatea infracțiunilor se refereau la nerespectarea timpului de repaus. Deși legea cerea ca șoferul să conducă maximum patru ore și jumătate, românul conducea câte opt ore în continuu. Mai mult, acesta folosea și un card al altui șofer, pentru a depăși timpii legali de condus.

„Faptele reprezintă nu numai un pericol grav pentru ceilalți șoferi, dar evidențiază și concurența neloială practicată de unele companii”, a precizat Jandarmeria Pas-de-Calais.
În plus, camionul acestuia a fost sechestrat până la plata amenzii.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`