Ambasadorul Rusiei, mesaj pentru Klaus Iohannis: „Acesta este răspunsul meu diplomatic” (VIDEO)

Ambasadorul Rusiei, mesaj pentru Klaus Iohannis: „Acesta este răspunsul meu diplomatic (VIDEO)
Foto: Facebook @ Klaus Iohannis

Valery Kuzmin, ambasadorul Rusiei la București, a declarat că România refuză să discute cu oficialii de la Moscova. Diplomatul lui Vladimir Putin susține că a încercat să ia legătura cu Bogdan Aurescu, de la MAE, dar nu a reușit. În prezent, nu mai are niciun mesaj de transmis oficialilor Guvernului sau Administrației Prezidențiale.

„Nu am nicio instrucțiune de la Moscova să îi transmit. Acesta este răspunsul meu diplomatic. Altfel, ca ambasador autorizat să fac tot ce pot ca să îmbunătățesc relațiile noastre vă pot spune că nu doar domnul Iohannis, este șeful statului, poate foarte ocupat, dar politicieni membri au guvernului, ai parlamentului, vorbesc mult despre așa-numita strategie duală a NATO și a Uniunii Europene, de descurajare și dialog cu Rusia.

Am remarcat doar efectul primei părți a acestei ecuații, până în momentul în care vorbim. Cât despre dialog, este de făcut mai mult din partea României pentru a cataloga relațiile noastre drept dialog. Vă dau câteva exemple la nivel diplomatic. Nu vorbesc despre faptul că acum 2 ani, cu 3 luni înainte de pandemie, o inițiativă a președintelui Putin diseminată în rândul membrilor NATO despre moratoriul legat de deplasările rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune în Europa. De fapt, nu a existat niciun răspuns substanțial”, a declarat ambasadorul Valery Kuzmin într-o conferință de presă.

Ambasadorul Rusiei în România: „Nu am primit niciun răspuns!”

Kuzmin susține că Rusia încă rămâne deschisă la dialog.

„Recent, când deja începuse pandemia și contactul direct a devenit mai dificil, de câteva ori, prin Ambasada noastră, am primit instrucțiuni să ofer Ministerului Român de Externe și câtorva lideri câteva mesaje, scrisori, pe principiul indivizibilității a securității.

Înțelegem această problemă ca pe o obligație națională luată la diferite summit-uri. Nu am primit niciun răspuns! Dacă nu am primit niciun răspuns la scrisori, dacă nu e nicio discuție, niciun schimb de păreri pentru o înțelegere mai bună a poziției fiecărei părți, nu e niciun dialog. Noi suntem pentru dialog”, a declarat ambasadorul Valery Kuzmin într-o conferință de presă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:10 - Robert Sighiartău, despre alegerile prezidențiale: “Finala va fi între Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Noi suntem cei care putem bate PSD-ul și da, ne dorim o guvernare de dreapta” (VIDEO)
21:01 - Sighiartău (PNL): „Ciolacu guvernează doar de imagine. În afară de a da pomeni electorale sau de a da impresia că dă pomeni electorale, n-a făcut nimic” (VIDEO)
20:58 - Alertă în Gara Centrală din Hamburg. Doi pasageri dintr-un tren sunt suspectați de o infecție cu virusul mortal Marburg
20:54 - Robert Sighiartău: PSD vrea toată puterea. Cel mai grav pentru această țară este ca Partidul Social Democrat să câștige Președinția României (VIDEO)
20:33 - „Am încălcat câteva jurăminte”. Femeia care s-a căsătorit cu ea însăși celebrează un an de căsnicie. Ce mesaj a vrut să transmită lumii prin gestul său
20:30 - Restricții la produse românește în China. Ce decizie a luat Beijingul
20:29 - Sighiartău: Ciucă a primit de la americani o distincție pe care doar Regele Mihai a mai primit-o / Ciucă a fost șef de promoție la Academia Militară, spre deosebire de alți candidați despre care nici nu știm dacă au luat BAC-ul (VIDEO)
20:16 - Cât a ajuns să coste un kilogram de carne de porc, în România. Prețurile, din ce în ce mai mari. Ce avertizează specialiștii
20:04 - Câți bani primește Simona Halep pentru victoria de la Hong Kong. A câștigat 15 puncte WTA
19:45 - Cetățenii vor putea acorda primul ajutor unei persoane care intră în stop cardio-respirator. Care sunt stațiile de metrou din București unde a fost montat câte un defibrilator