Ambasadorul României în SUA, George Maior, și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Barack Obama

Publicat: 18 09. 2015, 09:06
Foto: facebook.com/romanian.embassy.us

George Maior, noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, și-a prezentat joi scrisorile de acreditare președintelui Barack Obama.

Potrivit Agerpres, Maior a vorbit cu Obama despre simpatia pe care o au românii față de SUA.

Noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii a menționat importanța Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI între România și SUA pentru relațiile dintre cele două țări și relevanța sa în planul stabilității și securității regionale.

„Parteneriatul Strategic este un pilon de bază pentru politica externă și de securitate a României. Sprijinul SUA a ajutat România pe drumul democratizării, al respectării drepturilor omului și statului de drept, făcând din țara noastră un model pentru țările din regiune”
, a precizat ambasadorul George Maior, în cadrul ceremoniei care a avut loc la Casa Albă.

Cu acestă ocazie, Maior a prezentat  președintelui american prioritățile mandatului său: dezvoltarea cooperării în domeniul securității, întărirea dimensiunii economice și a schimburilor comerciale, încurajarea investițiilor și a transferului de tehnologie, consolidarea securității energetice, precum și intensificarea cooperării în domeniul educației și inovației.

Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 29 iunie decretul de numire în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar în Statele Unite ale Americii, pentru George Maior. Fostul director al SRI, George Maior, a primit acceptul Departamentului de Stat al Statelor Unite pentru a prelua postul de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României de la Washington.(Detalii AICI)


Foto: facebook.com/romanian.embassy.us