Ambasadorul palestinian la ONU acuză Israelul că se află în spatele exploziei la spitalul din Gaza, soldat cu sute de morți. Majoritatea victimelor sunt copii și femei. Medicii operează răniții direct pe jos, fără anestezie

Publicat: 18 10. 2023, 07:44

Situația în urma bombardamentului unui spital din Gaza este „de nedescris”, a declarat dr. Ashraf Al-Qudra, purtător de cuvânt al Ministerului Palestinian al Sănătății.

Medicii operează răniții direct pe jos, fără anestezie

Al-Qudra a declarat într-o declarație de miercuri (ora locală) că explozia a ucis sute de oameni „și echipajele de ambulanță încă mai caută părți ale corpurilor victimelor, majoritatea victimelor sunt copii și femei”, anunță CNN.

El a menționat că numărul victimelor și rănile acestora „depășesc capacitățile echipelor medicale și ale ambulanțelor”.
Al-Qudra a adăugat: „Medicii fac intervenții chirurgicale direct pe jos, pe coridoare, unele dintre acestea fără anestezie și un număr mare de răniți așteaptă în continuare să fie operați, iar echipele medicale încearcă să le salveze viața la terapie intensivă.”

Ambasadorul palestinian la ONU acuză Israelul că se află în spatele exploziei la spitalul din Gaza. El a spus că oficialii israelieni au dat vina pe Jihadul Islamic Palestinian pentru explozie.

„Acum schimbă povestea pentru a încerca să dea vina pe palestinieni. Este o minciună”, a spus Mansour în timpul unei conferințe de presă la sediul ONU.