Ambasadorul Dan Mihalache, despre votul românilor din Marea Britanie: Aproape 5.000 de oameni s-au prezentat la urne
Ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, a declarat sâmbătă că aproape 5.000 de persoane au votat la Londra, la referendumul pentru redefinirea familiei.
”A fost o singură secție de votare în care am avut o aglomerație. Eu am facut turul secțiilor de votare astăzi. Noi, ca ambasadă, am luat toate măsurile pentru ca votul să se desfășoare normal. Avem 19 secții de votare în UK. Până în acest moment, 4975 de oameni au votat pe teritoriul Marii Britanii.”, a spus Dan Mihalache la România TV.
Precizările diplomatului vin în contextul în care în cursul zilei de sâmbătă, în mediul online au circulat informații potrivit cărora românii ar aștepta la cozi foarte mari, la secțiile de votare din capitala britanică, pentru a vota la referendum.