Ambasadorul american la Berlin, Richard Grenell, un aliat al președintelui Donald Trump, a demisionat

Ambasadorul american la Berlin, Richard Grenell, un aliat al președintelui Donald Trump, a demisionat
Foto: Hepta

Ambasadorul american la Berlin, Richard Grenell, a demisionat. Grenell este un apropiat al președintelui Donald Trump și a stârnit numeroase tensiuni în Germania prin criticile față de guvernul cancelarului Merkel. Acesta va fi înlocuit provizoriu de adjunctul său, Robin Quiville, până la o nouă nominalizare, potrivit Reuters. Grenell rămâne încă trimisul special al președintelui Trump pentru dialogul Serbia-Kosovo.În vârstă de 53 de ani, Grenell afost purtător de cuvânt al Statelor Unite ale Americiila ONU șiocupa postul de ambasador în Germania din aprilie 2018.

Ambasadorul SUA la Berlin, Richard Grenell, a demisionat

„Ambasadorul Grenell a demisionat din funcție (…) în 1 iunie”, a precizat purtătorul de cuvânt al ambasadei, Joseph Giordono-Scholz.

Richard Grenell va fi înlcuit în funcție, până la o nouă nominalizare, de numărul doi în ambasadă, Robin Quiville.

Totodată, purtătorul de cuvând al Ambasadei SUA în Germania a precizat că Richard Grenell rămâne trimisul special al președintelui Trump pentru dialogul Serbia-Kosovo.

Grenell, în vârstă de 53 de ani, ocupa funcția de amabasador al SUA la Berlin din aprilie 2018. Anterior, acesta a mai fost purtător de cuvânt al Statelor Unite ale Americii la ONU.

Plecarea acestuia din funcția de ambasador era invocată de mai multe săptămâni, în condițiile în care el strânise numeroase dezbateri și își străsese numeroase crici după ce a criticat în nenumărate rânduri guvernul cancelarului Angela Merkel.A amenințat guvernul și companiile germane cu sancțiuni în diferite dosare. A acuzat cheltuielile militare insuficiente ale Germaniei, participarea la construcția gazoductului Nord Stream 2 și integrarea producătorului chinez Huawei în viitoarea rețea 5G. De asemenea, de la numire, a cerut retragerea companiilor germane din Iran.

În SUA sunt proteste violente, după ce poliția a ucis un bărbat de culoare

Demisia acestuia vine în contextul în care o criză zguduie oricum Casa Albă. Manifestațiile durează de aproximativ o săptămână și au fost generate de uciderea de către poliție a luiGeorge Floyd,un bărbat afro-american care a decedat după ceun ofiţer l-a apăsat cu genunchiul pe gât.În cel puțin 40 de orașe au avut loc ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine, iar în 23 de state și în Washington D.C. a fost mobilizată Garda Națională.

De curând au apărut în spațiul online și înregistrări cu elicopterele militare trimise de autoritățile americane pentru a-i dispersa pe manifestanți.

„O demonstrație de forță folosită în zonele de luptă pentru a speria insurgenții”, a catalogat jurnalistul Zolan Kanno-Youngs de la New York Times decizia autorităților.

Elicoptere militare trimise de Trump să survoleze zonele ocupate de protestatari

Donald Trump amenință cu desfășurarea armatei dacă protestele violente în memoria luiGeorge Floydvor continua

„Mobilizez toate resursele federale și locale, civile și militare, pentru a proteja drepturile statului american”, a spus Trump în timpul unei adrese amenajate în grabă la Casa Albă.

Președintele a adăugat că a recomandat ”cu tărie tuturor guvernatorilor să desfășoare Garda Națională în număr suficient pentru a domina străzile. Primarii și guvernanții trebuie să stabilească o prezență copleșitoare până la stingerea violenței”.

George Floyda murit sufocat, după ce un agent de poliție i-a ținut geunchiul pe gât mai multe minute

Protestele violente din SUA au izbucnit după ce un bărbat afro-american în vârstă de 46 de ani,a muritluni, după ce unul dintre ofițeri l-a imobilizat, așezându-se cu genunchiul pe gâtul său.

Bărbatul era acuzat că ar fi folosit bani falși la un magazin dintr-un cartier al orașului Minneapolis.

Cu toate că Floyd a insistat că nu poate să respire, agentul a rămas așa timp de 8 minute și 46 de secunde, cum poate fi observat din filmări.

Derek Chauvin, polițistul în cauză, a fostarestat șiacuzat de crimă, iar colegii săi au fost demiși din funcție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane