Ambasada SUA la București AVERTIZEAZĂ: Rusia vrea să vulnerabilizeze România prin slăbirea luptei anticorupție. Există persoane care devin aliați de conjunctură ai Moscovei

Publicat: 24 10. 2018, 14:38

Încetinirea luptei anticorupție îi îngrijorează pe membrii misiunii diplomatice americane în România, a declarat consilierul politic al Ambasadei SUA, David Allen Schlaefer, într-un interviu acordat pentru Europa FM.

Corupția riscă să vulnerabilizeze România în fața Rusiei și să o determine să promoveze interese ostile Occidentului, a mai declarat diplomatul american.

“Un factor de risc care ne îngrijorează mult este încetinirea luptei anticorupţie. Corupţia este un vector de influenţă şi poate fi extrem de periculoasă pentru România. Este cel mai important dintre toate motivele pentru care România ar trebui să continue lupta împotriva corupţiei.

Rusia este mai activă – atît în Europa, cît şi în România. De asemenea, în Statele Unite, desigur. Pentru noi, obiectivul este simplu: să vulnerabilizeze România şi să slăbească legăturile ei cu restul Europei şi cu Statele Unite. Acesta este interesul Rusiei”, a spus Schlaefer.

Diplomatul SUA a mai precizat că există persoane publice române care promovează interese ostile Occidentului devenind astfel “aliați de conjunctură ai Moscovei”.

“Adoptă – uneori, fără să fie conştienţi – retorica Rusiei. Mai sunt persoane care fug de justiţie, desigur, care au probleme de corupţie, care folosesc un naţionalism negativ: o retorică împotriva valorilor occidentale şi o retorică anticorupţie.

Oficialităţile române nu sunt conştiente de riscuri sau nu cunosc toate tacticile propagandei ruse – fără să ştie, repetă şi diseminează informaţii fără a avea idee care este originea lor şi cît de dăunătoare pot fi”, a spus David Schlaefer, în exclusivitate la Europa FM.