Ambasada SUA în România a reluat fără nicio explicație discursul lui JD Vance din cadrul conferinței de la Munchen / „Dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari în publicitate digitală, atunci, încă de la început, nu a fost o democrație foarte puternică”

Publicat: 22 03. 2025, 22:28
Actualizat: 22 03. 2025, 22:30
Ambasada SUA la București
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ambasada SUA în România a distribuit pe contul de pe platforma X controversatul discurs al vicepreședintelui JD Vance de la Conferința de la Munchen în care critica anularea alegerilor în România și îi certa pe europeni pentru degradarea democrației.

.Vicepreședintele american a declarat în urmă cu două luni că „România a anulat rezultatele alegerilor prezidențiale pe baza suspiciunilor șubrede ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor săi continentali”.

„Am ajuns, desigur, în punctul în care situația a devenit atât de gravă încât, în decembrie anul acesta, România a anulat rezultatele alegerilor prezidențiale pe baza suspiciunilor șubrede ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor săi continentali.

Din cât am înțeles, argumentul a fost că dezinformarea rusă a afectat alegerilor din România, dar i-aș ruga pe prietenii mei europeni să pună lucrurile în perspectivă.

Puteți crede că este rău ca Rusia să cumpere reclame în social media pentru a vă influența alegerile. Noi cu siguranță credem asta. Puteți condamna acest lucru chiar și pe scena globală.

Dar dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari în publicitate digitală, din partea unei țări străine, atunci, încă de la început, nu a fost o democrație foarte puternică”, declara JD Vance.

Fără nicio explicație, Ambasada SUA la București a reluat acest discurs după două luni, într-un context în care apar îngrijorări cu privire la blocarea României la programul Visa Waiver.