Cunoscut pentru declarațiile sale controversate despre femei, candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, se află acum în centrul unui nou scandal, după ce a fost publicată o înregistrare din anul 2005 în care se poate auzi cum acesta se laudă că s-a folosit de faima sa pentru a pipăi femeile și chiar pentru a le face să se culce cu el. Vineri, magnatul a încercat să-și spele imaginea și a cerut scuze pentru afirmațiile sale.
Înregistrarea a fost obținută de jurnaliștii de la Washington Post și a fost făcută într-un autobuz în care Donald Trump era alături de moderatorul unui show de televiziune, Billy Bush, şi se îndreptau spre platourile de filmare ale serialului „Days of Our Lives”, în care miliardarul trebuia să aibă un rol episodic.
„Când eşti vedetă, te lasă să faci asta. De fapt, poţi face orice”, a afirmat Trump atunci.
La începutul înregistrării, Trump îi povestește lui Bush o încercare eșuată de a seduce o femeie măritată.
„M-am dat la ea, dar am eşuat, trebuie să recunosc. Am încercat să mă culc cu ea, era măritată. Şi m-am dat la ea foarte insistent. De fapt, am scos-o în oraş să cumpere mobilă. Voia să cumpere nişte obiecte de mobilier şi i-am zis că ştiu eu un loc unde au mobilă frumoasă. M-am dat la ea ca un câine, dar n-am putut să ajung acolo. Şi era măritată. Apoi, dintr-odată o văd, acum are sâni mari, falşi şi de toate. Şi-a schimbat complet înfăţişarea”, îi explica Trump moderatorului.
”Am încercat să mă culc cu ea, era măritată”: Donald Trump, în centrul unui nou scandal din cauza unor afirmații făcute în 2005. Magnatul încearcă acum să-și spele imaginea
#DIRECT_ONE_oar57l#
Vineri, Trump a încercat să aplaneze ultimul conflict în care apare numele său.
„Toţi cei care mă cunosc ştiu că acesle cuvinte nu reflectă cine sunt. Am spus-o. Am greşit. Îmi cer scuze. N-am spus niciodată că sunt un om perfect şi nici n-am pretins că sunt altcineva decât propria mea persoană.Am spus şi am făcut lucruri pe care le regret, iar cuvintele care au apărut azi în presă pe înregistrarea veche de mai bine de un deceniu fac parte din această categorie”, a spus Trump.
Contracandidata magnatului nu a ratat ocazia de a taxa afirmațiile acestuia. Hillary Clinton a precizat, într-o postare pe Twitter că: „Acest lucru este îngrozitor. Nu putem permite ca un astfel de bărbat să devină preşedinte”.
Reacții negative au venit și din tabăra republicanilor.
Paul Ryan, alături de care Trump trebuia să apară sâmbătă la un eveniment în Wisconsin a anunţat că nu va mai lua parte la vizită.
„Sunt dezgustat de ceea ce am auzit azi. Femeile trebuie apărate şi venerate, nu obiectificate. Sper ca domnul Trump să trateze această situaţie cu seriozitatea pe care o merită şi să lucreze pentru a demonstra ţării că are mai mult respect pentru genul feminin decât sugerează acest clip”, a spus Ryan.