"Am gazat sute de porci tatuați ca tine la Auschwitz". Un neamț le-a adresat jigniri cu caracter nazist pasagerilor dintr-un tren vienez, dar a dat peste un polițist care se afla în timpul său liber

Publicat: 20 07. 2016, 13:16
foto: yktoo.com

Un bărbat de 65 de ani din Germania s-a confruntat cu o situație cel puțin inedită. Acesta se afla într-un tren de metrou și le aducea jigniri cu caracter nazist pasagerilor printre care se afla și un polițist care nu purta uniformă, informează Russia Today.

Totul a avut loc într-un tren care circula spre Linz, în vestul Vienei. Acesta a început să îi adreseze sloganuri naziste unei femeid e 28 de ani și fiului său din cauză că băiatul i-a atins rucsacul neamțului cu picioarele. Pățania a fost povestită de un cititor al publicației OE24, care susține că a primit amenințări cu moartea de la neamț. Evenimentele au fost confirmate și de poliție.

Un pasager care avea tatuaje a intervenit pentru a întreba care este problema.

"Am gazat sute de porci tatuați ca tine la Auschwitz", i-a replicat neamțul. A fost o mișcare greșită a acestuia, pentru că, în secunda următoare, bărbatul cu tatuaje și-a scos legitimația de polițist în cadrul unui departament care luptă contra teroriștilor din Austria.

Neamțul are acum o făcută o plângere, dar nu se știe exact dacă dosarul său va fi instrumentat în Germania sau în Austria.