„Am fost ABUZAT la liturghie în spatele ALTARULUI!” Un nou SCANDAL SEXUAL zguduie VATICANUL (FOTO,VIDEO)
Biserica Romano-Catolică este profund afectată de un nou scandal sexual. De această dată faptele s-au petrecut chiar în umbra cupolei de la San Pietro.
După denunțurile conținute în cartea „Păcat originar” scrisă de Gianluigi Nuzzi și publicată de curând, noi relatări despre abuzuri inimaginabile își fac apariția în presa italiană, după cum informează ilfattoquotidiano.it.
Cutia Pandorei s-a deschis deja și noile victime își istorisesc tragedia. Papa însuși s-a implicat în ultimul timp în cercetarea, limitarea și sancționarea unor astfel de abuzuri. De curând un ex-student polonez al Preseminarului Sfântului Scaun, Kamil Tadeusz Jarzembowski a scris un memoriu papei Francisc prin care denunță abuzuri sexuale grave în care ar fi implicat însăși cardinalul Tarcisio Bertone alături de alte înalte fețe bisericești. Ba chiar ar fi avut o întâlnire cu papa în cadrul căreia i-ar fi povestit pe larg despre aceste abuzuri.
Abuzuri sexuale cutremurătoare la Vatican. Kamil Jarzembowski la emisiunea Le Iene
#DIRECT_ONE_6nmlvv#
Greg Burke, directorul Salla Stampa al Vaticanului a negat, însă, existența unei înâlniri între studentul polonez și Sfântul Părinte.
Totuși, Kamil Jarzembowski va apărea marți seară la emisiunea tv Le Iene realizată de Gaetano Pecoraro la Italia 1, unde își va spune povestea. Acesta a mărturisit că a fost martorul unor asemenea abuzuri în cadrul seminarului din Vatican unde a studiat. Un alt coleg al lui Kamil povestește și el istorii similare: „În timpul nopții seminaristul cel mai în vârstă venea la mine în cameră, se culca lângă mine și începea să îmi atingă părțile intime. Prima oară când s-a întâmplat aveam 13 ani. Habar nu aveam ce mi se întâmplă.”
Istoria lui Jarzembowski nu este un caz izolat. Alte mărturisiri au venit de la un tânăr care a îndeplinit funcțiuni religioase la slujbele din Basilica San Pietro. Și acesta a fost abuzat, chiar în timpul liturghiilor din Basilica papală în biserică, în spatele altarului, potrivit ilgiornale.it. Insolența și lipsa de respect pentru cele sfinte este pur și simplu cutremurătoare.
Totodată, victimele au afirmat că și cea mai măruntă deconspirare a acestor fapte conduce automat la excluderea lor brutală din sistemul ecleziastic.
Asemenea denunțuri au apărut, totuși, însă Vaticanul le-a ignorat și mușamalizat cu obstinație.
Victimele abuzurilor au fost copiii din internatul seminarului teologic Papa Pius al X-lea. Este singurul loc din interiorul Vaticanului unde locuiesc minori. Clădirea se află la 200 de metri de Basilica Sfântul Petru.
Contactat de agenţiile de presă, Biroul de presă al Vaticanului nu a făcut deocamdată niciun comentariu.
Jurnaliştii italieni notează că, până acum, încercările de a vorbi despre aceste abuzuri au fost muşamalizate. Ei oferă exemplul unui preot care, după ce a aflat ce li s-a întâmplat acestor băieţi, a fost izolat într-o parohie situată la 600 de kilometri de Vatican. Căutat de reporteri, acesta a refuzat să vorbească.