Marea Britanie a impus sancțiuni împotriva altor patru oligarhi care au susținut prin industriile rusești războiul nejustificat împotriva Ucrainei. Potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Relații Externe, cei vizați de aceste noi măsuri sunt Alexander Abramov și Alexander Frolov, implicați în sectoare conexe mașinii de război a Moscovei precum cel extractiv, al transporturilor sau al construcțiilor.
Parteneri de afaceri ai lui Roman Abramovici, aceștia au deținut anterior participații importante în cadrul producătorului rus de oțel Evraz plc și se crede că au o avere netă globală estimată la 4,1 miliarde de lire sterline și, respectiv, 1,7 miliarde de lire sterline.
Anglia a sancționat, de la începutul agresiunii ruse în Ucraina, peste 1 200 persoane și 120 entități, inclusiv peste 120 oligarhi cu o avere netă de peste 140 de miliarde de lire sterline.
”Putin continuă să se bazeze pe camarila sa de elite pentru a menține controlul asupra complexului industrial și pentru a alimenta invazia ilegală din Ucraina.
Astăzi sancționăm alți patru oligarhi ruși care se bazează pe Putin pentru pozițiile lor de autoritate și care, la rândul lor, îi finanțează mașinăria militară.
Prin vizarea acestor persoane, intensificăm presiunea economică asupra lui Putin și vom continua să facem acest lucru până când Ucraina va învinge”, a dat asigurări ministrul britanic de externe, James Cleverly.
Tot astăzi au fost sancționați și Airat Shaimiev(902 milioane lire sterline) și Albert Shigabutdinov(977 milioane lire sterline).
Ambii fac obiectul unor interdicții de călătorie, înghețării activelor și al unor sancțiuni privind transportul.
Shaimiev este directorul general al companiei de stat de transport și construcții OAO Tatavtodor în timp ce grupul AO TAIF, al cărui director general și CEO este Shigabutdinov, deține aproximativ 96% din procesarea chimică și petrochimică din regiunea Tatarstan din Rusia, inclusiv producția de țiței fiind unul dintre cei mai mari producători de cauciuc sintetic din lume și un important producător de materiale plastice.