Alocaţiile alocate copiilor migranţilor din Germania a devenit subiect de primă pagină şi dezbateri aprinse în Germania. Primii menţionaţi în jurnalele de ştiri privind costurile prea mari cu alocaţiile sunt românii, iar de multe subiectul este ilustrat cu minori de etnie romă.
Acest lucru vine în contextul în care Germania se confruntă cu un număr în continuă creștere de copii din afara țării care primesc beneficii sociale de la stat, ca urmare a faptului că părinții lor sunt cetățeni UE care lucrează pe teritoriul țării.
În acest context, un scandal pe această temă a luat amploare, în topul copiilor cu alocații din Germania fiind și cei români.
“În iunie, numărul copiilor care locuiesc în alte țări UE sau în țări din Spațiul Economic European și care primesc beneficii sociale de la statul german a fost de 268.336”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministrului de Finanțe.
Numărul acestora este cu 10,4% mai mare față de sfârșitul anului 2017, când 243.234 dintre copiii care primeau alocații locuiau în afara granițelor, iar în 2016, numărul acestora a fost de 232.189 de copii.
În acest mod, costurile statului german cu alocațiile copiilor care locuiesc în străinătate se ridică la 50 de milioane de euro pe lună și la mai mult de 600 de milioane de euro pe an.
“Guvernul german nu încearcă să găsească o soluție. Trebuie să facă ceva în legătură cu faptul că mulți săraci din Europa vin în Germania pentru beneficii sociale”, a declarat Sören Link, primarul din Duisburg, un oraș din vestul țării.
”În prezent avem în jur de 19.000 de persoane din România și Bulgaria în Duisburg , Sinti și Roma. În urmă cu aproape șase ani, în 2012, am avut doar 6000 în Duisburg (…)Pe baza alocației pentru copii de 194 de euro pentru primul copil, copiii cetățenilor străini ai UE care se înregistrează pentru o locuință în Germania, dar ai căror descendenți nu locuiesc aici primesc în jur de 50 de milioane de euro în fiecare lună. Costurile sunt mai mari de 600 de milioane de euro pe an. Numai în 2017, 343 milioane de euro din prestații pentru copii au fost transferate în conturile străine. În cazul în care și receptoarele germane pot avea conturi în străinătate. Deoarece în statisticile destinatarilor din străinătate sunt enumerate circa 31.000 de cetățeni germani. În timp ce numărul lor a rămas constant de ani de zile, numărul de destinatari polonezi a crescut cu aproape 15.000 din 2017, iar din Republica Cehă există încă 5.000 și aproape 2.000 de persoane din România”, a mai precizat acesta.
Sören Link a mai adăugat că se confruntă cu problema cetățenilor români care trăiesc pe străzile orașului, fapt ce provoacă cetățenii germani.
Cotidianul Die Welt a estimat că fraudele cu alocaţiile pentru copii comise de grupări infracţionale din Europa de Est îi costă pe contribuabilii germani peste 100 milioane de euro în fiecare an.
Primarul din Fuerth, Thomas Jung, a insistat pe problemele cauzate de cetăţenii negermani, care nu fac niciun efort de a se integra în societate, dincolo de a cere alocaţii sociale.
Agenţia DPA a estimat că guvernul va da peste 600 milioane de euro părinţilor cu copii din alte ţări ale UE în 2018.