Alexandru Rafila s-a declarat surprins de nominalizarea sa pentru funcția de premier al României, în urma alegerilor parlamentare 2020. Președintele partidului, Marcel Ciolacu, a declarat că medicul se află printre propuneri, însă cei doi încă nu au discutat pe marginea acestui subiect, potrivit reprezentantului României la OMS.
„Nu am avut nicio discuție, și pentru mine a fost o surpriză. Este o chestiune onorabilă, o propunere la care săreflectez și săse mai și întâmple. Este cale lungăpânăacolo. Toate aceste lucruri trebuie discutate calm și responsabil. Eu vin din zona tehnică, medicală. Politica impune și anumite asumări (…)”, a declarat Rafila, pentru Antena 3.
De asemenea, medicul a declarat că se așteaptă ca în perioada următoare, guvernul Orban să ia noi măsuri restrictive în contextul COVID-19.
„Eu măaștept la măsuri restrictive suplimentare în perioada următoare. Dacăați urmărit discursul politic, ministrul Nelu Tătaru a recunoscut căsituația nu este sub control”, a mai declarat Alexandru Rafila pentru sursa citată.
Printre propunerile de premier ale PSD se mai numără Vasile Dîncu, Mihai Tudose și Sorin Grindeanu.