Alexandr Stoianoglo, propunere bizară către Maia Sandu. Ce acord i-a cerut în perspectiva turului 2 al prezidențialelor (VIDEO)

Publicat: 28 10. 2024, 09:11
Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, în dezbaterea electorală premergătoare turul 2 al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Sursa foto: Captură video - Maia Sandu / Facebook

Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus la președinția Republicii Moldova, i-a făcut o propunere bizară contracandidatei sale, Maia Sandu, la finalul dezbaterii de duminică. El nu a primit niciun răspuns din partea actualei președinte.

Propunerea lui Stoianoglo pentru Sandu

„Haideți să încheiem un acord prin care, în cazul înfrângerii dvs, veți recunoaște rezultatul alegerilor. Iar eu, în caz de înfrângere, nu voi chema alegătorii în capitală pentru un protest național general”, a spus Alexandr Stoianoglo, potrivit G4Media.

Maia Sandu nu i-a dat niciun răspuns.

Stoianoglo a pus întrebarea în limba rusă. De altfel, acesta s-a exprimat cu dificultate în limba română, în timpul dezbaterii, deși are pașaport românesc.

Sandu l-a întrebat pe Stoianoglo despre avantajele pașaportului românesc

De altfel, Maia Sandu l-a întrebat pe Alexandru Stoianoglo, în cadrul aceleiași dezbateri, despre avantajele pe care i le oferă cetăţenia română, pe care a obţinut-o în urmă cu mai mulţi ani: „Acum, când vorbim despre România, eu vreau să vă întreb un lucru aici: Domnule Stoianoglo, dumneavoastră sunteţi cetăţean european, pentru că sunteţi cetăţean al României, dar la referendum nu aţi vrut să susţineţi acest lucru. De ce credeţi că dumneavoastră trebuie să aveţi beneficiile pe care le oferă paşaportul unui cetăţean european, dar ceilalţi oameni din Moldova nu? Poate nu toţi oamenii vor să îşi ia cetăţenia română sau poate nu toţi oamenii pot să îşi ia cetăţenia română. Dumneavoastră, prin decizia dumneavoastră la referendum, le limitaţi celorlalţi oameni dreptul să aibă aceleaşi avantaje pe care le aveţi dumneavoastră datorită acestei cetăţenii române”.

Candidatul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) nu doar că nu a oferit răspuns la întrebarea adresată de Maia Sandu în limba română, dar s-a referit la un alt subiect, vorbind în rusă. În răspunsul său, Stoianoglo a făcut trimitere la Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare şi drepturile minorităţii maghiare din România, notează Agerpres.