Alerte în SUA cu privire la eclipsa totală de Soare din 8 aprilie. Ce se va întâmpla atunci, de fapt, și de ce se tem autoritățile? E periculos sau nu acest fenomen?

Alerte în SUA cu privire la eclipsa totală de Soare din 8 aprilie. Ce se va întâmpla atunci, de fapt, și de ce se tem autoritățile? E periculos sau nu acest fenomen?
Sursa foto: Pixabay

Pe 8 aprilie va avea loc eclipsa totală de Soare în Statele Unite ale Americii.

Alerte în SUA cu privire la eclipsa totală de Soare din 8 aprilie

Numeroase autorități locale din SUA au emis alerte cu privire la acest fenomen care va avea loc luna viitoare.

Scoase din context și utilizate în mod răuvoitor,

Aceste avertismente, scoase din context și utilizate în mod răuvoitor, sunt folosite de cei care emit tot felul de teorii conspiraționiste pentru crea o stare de panică în rândul celor care chiar cred că se va întâmpla ceva grav.

Dar ce se va întâmpla atunci, de fapt?

Diverși oficiali pentru situații de urgență au spus că școlile ar trebui închise, iar locuitorii ar trebui să își facă provizii și pentru animalele de companie, pe lângă faptul că au cerut oamenilor să își facă provizii de combustibil, alimente și apă.

Motivul nu este nicidecum o conspirație guvernamentală, ci acestea sunt, de fapt, măsuri de precauție legate de o estimată creștere a numărului de turiști care ar putea veni în zonele cu vizibilitate maximă a spectaculosului fenomen astral, informează siteul desprelume.ro.

Atât în ziua de 8 aprilie, cât și în zilele de dinainte, serviciile locale de transport și de urgență vor fi supraaglomerate și se va pune presiune și asupra capacității de aprovizionare cu diverse produse de primă necesitate.

Turnurile de telefonie mobilă ar putea fi, de asemenea, și ele supraîncărcate. Școlile din unele comitate din statul Texas au fost avertizate să se închidă pentru a ușura o parte din stresul provocat de trafic prin eliminarea cursei școlare din ecuație.

Cu siguranță, ca în orice stat, vor exista și persoane care vor spune „Nu am avut acest tip de avertismente în 2017/unele eclipse anterioare și totul a fost bine!”, la care răspunsul este: nu, nu a fost așa. Înaintea eclipsei din anul 2017, administrația locală a anticipat o creștere a numărului de vizitatori, dar aglomerația din trafic a fost în continuare o mare problemă.

E periculoasă eclipsa totală de Soare?

Prin urmare, e important de reținut faptul că eclipsa totală de Soare, în sine, nu este periculoasă, ci doar reacția oamenilor care vor să vadă fenomenul ar putea cauza probleme.

Mulți se întreabă dacă această eclipsa va putea fi vizibilă și în România. Răspunsul e nu. Va fi vizibilă doar în SUA, Mexic și o parte din Canada. O eclipsă parțială de Soare va fi vizibilă în România pe 29 martie 2025, iar una totală abia 10 iunie 2039. Magnitudinea maximă a eclipsei în România va fi de aproximativ 0,99, ceea ce înseamnă că aproape întregul disc al Soarelui va fi acoperit de Lună.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)